8. Rendezvous orbital

După o jumătate de ceas pilotul comunică:
― Contact în zece minute. Rugăm verificaţi centurile de siguranţa.
Floyd se supuse automat, lăsînd dosarul deoparte. Însem­na să cauţi necazul cu lumînarea continuînd să citeşti pe parcursul spectacolului de jonglerie celestă desfăşurat pe parcursul ultimilor 500 de kilometri. Cel mai potrivit era să închizi ochii şi să te relaxezi, în vreme ce nava era smucită înainte şi înapoi de jeturile reactive.
Cîteva momente mai tîrziu arunca prima privire asupra Staţiei Spaţiale Unu, aflată la numai cîţiva kilometri distanţă. Soarele se reflecta pe suprafeţele metalice ale discului de peste 300 de metri în diametru, ce se învîrtea încetişor. Nu departe, în derivă pe aceeaşi orbită, se zărea ampenajul unui spaţioplan Titov-V şi imediat alături, bondocul Aries 1B, veritabilă cămilă a cosmosului, bine înfipt pe cele patru pi­cioare menite să absoarbă şocul multiplelor aselenizări.
Orionul său cobora de pe o orbită mai înaltă, oferind vederii panorama extraordinară a Pâmîntului ca fundal al Staţiei. De la altitudinea celor 300 de kilometri, Floyd distin­gea mare parte din Africa şi Oceanul Atlantic. Porţiuni la fel de întinse erau ascunse de compactele formaţiuni noroase, de sub care doar Coasta de Aur reuşea să se întrevadă.
Axul central al Staţiei le ieşi în întîmpinare cu braţele docului extinse. Spre deosebire de structura-mamă, el nu se afla în rotaţie, sau mai corect spus, se învîrtea în sens opus cu aceeaşi viteză unghiulară. Andocarea transportoarelor de pasageri şi mărfuri se efectua în acest mod fără dificultăţi. Cu o zdruncinătură aproape imperceptibilă, vasul luă contact cu solul artificial. Din exterior se auziră o serie de scrîşnete metalice şi, suprapus peste ele, un şuierat ascuţit în vreme ce presiunile se echilibrau. Apoi uşa camerei-ecluză se deschise, iar în cadrul ei îşi făcu apariţia un bărbat. Purta o pereche de pantaloni strîmţi, uşori, o cămaşă cu mîneci scurte, reprezentînd oarecum o uniformă pentru personalul de la bordul staţiei.
― Încîntat să vă cunosc, domnule doctor Floyd. Nick Miller din Securitatea Platformei. Am fost însărcinat să am grijă de dumneavoastră pînă la plecarea navetei.
Îşi strînseră mîinile, după care Floyd se adresă zîmbitor stewardesei:
― Transmiteţi-i, vă rog, complimentele şi mulţumirile mele căpitanului Tynes pentru zborul deosebit de agreabil. Poate ne vom reîntîlni la întoarcere.
Foarte precaut ― trecuse mai bine de un an de la ultima lui experienţă cu imponderabilitatea, iar reacomodarea ne­cesita ceva timp ― se propulsă cu ajutorul mîinilor, din ecluză în marea încăpere circulară din ax. Camera era căptuşită de jur împrejur, iar pereţii prevăzuţi cu nenumărate mînere. Floyd se prinse zdravăn de unul dintre ele, în vreme ce încăperea începea încet să se rotească, sincronizîndu-se cu restul structurii.
Inerţia îl prelua cu degete fantomatice, împingîndu-l lin spre zidul circular. Acum stătea în picioare, legănîndu-se stîngaci ca o algă în bătaia curentului marin pe ceea ce devenise ca prin farmec o podea curbată. Forţa centrifugă îi luase sub stăpînire; foarte mică lîngă ax, urma să crească în intensitate odată cu îndepărtarea lor de centru.
Din camera de tranzit îl însoţi pe Miller în lungul unei scări descendente, în spirală. La început propria greutate îi era atît de mică, încît se vedea nevoit să se împingă singur ca să reuşească să coboare. Abia în holul sălii de aşteptare, situată în inelul exterior al giganticului carusel, forţa inerţi­ală se dovedi suficientă ca să-i permită o deplasare oarecum normală.
Sala fusese reamenajată de la ultima sa vizită, fiind în­zestrată cu o serie de noi facilităţi. Obişnuitelor fotolii şi măsuţe, restaurantului şi oficiului poştal li se adăugaseră o frizerie, un mini-magazin universal, un cinematograf şi chiar un boutique, oferind spre vînzare doritorilor vederi, dia­pozitive ale peisajelor lunare sau terestre dar şi la preţuri exorbitante, piese garantat autentice din componenţa di­verşilor Lunici, Rangeri, Surveyori, toate învelite frumos în folii plasticate.
― Vreţi să serviţi ceva? Mai dispunem de circa treizeci de minute, îl invită Miller.
― Aş bea o cafea neagră, ba chiar două. Iar dacă stau şi mă gîndesc bine, ar trebui să telefonez şi pe Pămînt.
― Cum să nu, domnule doctor. Aduc imediat cafeaua; cît despre telefon, iată acolo cabinele.
Pitoreştile cabine telefonice se găseau la mică distanţă de o barieră cu deschideri separate, etichetate în partea de sus cu: Bine aţi venit în secţiunea SUA şi respectiv Bine aţi venit în secţiunea URSS. Sub inscripţii se zăreau altele mai mici unde, în engleză, rusă, chineză, franceză, germană şi spa­niola erau afişate următoarele:

VĂ RUGĂM PREGĂTIŢI
Paşaportul
Viza
Certificatul medical
Permisul de tranzit
Declaraţia de bagaje

Un simbolism plăcut făcea ca imediat după barieră, pasa­gerii să fie liberi să se amestece din nou. Diviziunea se datora unor raţiuni pur administrative.
Verificînd în prealabil dacă prefixul Statelor Unite rămă­sese 81, Floyd formă cele douăsprezece cifre ale numărului său de telefon. Introduse cartea de credit în fanta specială şi în treizeci de secunde obţinu legătura.
Washington-ul încă dormea, căci pînă în zori mai erau Cîteva ceasuri bune. Nu avea însă să deranjeze pe nimeni; menajera va primi mesajul său de pe robot.
― Domnişoară Fleming, la telefon e Floyd. Regret că a trebuit să plec inopinat. Vă rog aşadar să luaţi legătura cu biroul meu şi să le spuneţi să-mi ridice maşina; se află la aeroportul Dulles, iar cheile la domnul Barley, ofiţer din Controlul de Zbor. În altă ordine de idei, sunaţi la clubul sportiv Clery Country, comunicîndu-le că în mod sigur, repet, în mod sigur nu voi participa la turneul de tenis săptămîna viitoare. Transmiteţi-le scuzele mele ― mi-e teamă că respectivii contau pe mine. Sunaţi apoi vă rog la Downtown Electronics şi spuneţi-le că dacă nu reglează video-ul din camera de lucru pînă... să vedem... pînă miercuri, atunci n-au decît să-şi ia drăcia înapoi.
Făcu o pauză să respire şi se gîndi ce alte probleme s-ar fi putut ivi în lipsa lui.
― Dacă duceţi lipsă de bani, adresaţi-vă biroului meu. Tot ei îmi pot remite eventualele mesaje urgente, deşi foarte probabil că voi fi prea ocupat ca să răspund. Toată dragostea copiilor. Spuneţi-le că mă voi întoarce cît mai repede ― La naiba, iată pe cineva pe care realmente nu voiam să-l văd. Voi încerca să vă mai sun de pe Lună.
Strădania lui Floyd de a se strecura nevăzut din cabină nu avu succes; fusese reperat deja. Dinspre poarta Uniunii Sovietice înainta spre el Dimitri Moisevitch, membru al A­cademiei de Ştiinţe a URSS şi unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Tocmai de aceea reprezenta ultima persoană pe care Floyd ar fi dorit să o întîlnească atunci şi acolo.