Turnul de foc mărşăluia pe marginea soarelui asemeni unei furtuni trecînd dincolo de orizont. Stropii grăbiţi de lumină încetaseră să se mai mişte pe peisajul sîngeriu aflat încă la mii de kilometri dedesubt. În interiorul capsulei, protejat de un mediu capabil să-l anihileze într-o clipă, David Bowman aşteptă să se întîmple ceea ce se pregătea acolo jos.
Pitica Albă apunea; atinse linia orizontului, înflăcărînd-o şi apoi dispăru. Un fals amurg căzu asupra infernului de jos, iar în brusca schimbare de luminozitate Bowman realiză că ceva deosebit se petrecea cu spaţiul din jur.
Lumea astrului roşu părea să tremure ca şi cum ar fi fost privită printr-un şuvoi de apă curgătoare. O clipă se întrebă dacă nu vedea unul din efectele refracţiei, cauzat poate de trecerea unei unde de şoc foarte violente prin atmosfera torturată unde se găsea imersat.
Lumina pălea, de parcă un al doilea amurg s-ar fi pregătit să coboare. Involuntar, Bowman privi în sus, apoi se controlă spăşit, amintindu-şi că principala sursă de lumină o reprezenta nu cerul, ci lumea arzîndă de sub el.
Avea impresia că împrejur se înfiripau pereţi dintr-un material asemeni sticlei înnegrite, tăind din strălucirea roşie şi acoperind din vedere. Întunericul deveni tot mai dens, iar urletul îndepărtat al uraganului stelar se topi în acelaşi raport. Capsula continuă să plutească în tăcere în noapte. Un moment mai tîrziu simţi o uşoară izbitură, ca şi cum naveta s-ar fi oprit pe o suprafaţă tare.
Oprindu-se pe ce? se întrebă Bowman derutat. Lumina reveni, iar starea de incertitudine lăsă loc unei disperări fără margini, întrucît ceea ce vedea în jur îi demonstra fără doar şi poate că înnebunise.
Crezuse că e pregătit pentru orice. Singurul lucru la care nu se aşteptase niciodată era un loc total obişnuit.
Naveta se aşezase pe podeaua lustruită a unui apartament dintr-un hotel elegant şi anonim, ce ar fi putut să se găsească în oricare din oraşele Pămîntului. Privea o sufragerie cu o masă de cafea, cu sofa şi scaune, cu un birou de scris, diferite lampadare, o bibliotecă pe jumătate umplută cu volume, cîteva reviste aruncate alături şi chiar cu un vas cu flori. Podul de la Arles al lui Van Gogh atîrna pe unul din pereţi ― Lumea Cristinei al lui Wyeth pe un altul. Fu convins că dacă ar deschide sertarul birouaşului, înăuntru ar găsi o biblie Gideon...
Dacă într-adevăr înnebunise, atunci iluziile îi erau frumos organizate. Totul părea real şi nimic nu dispărea atunci cînd întorcea spatele. Singurul element nepotrivit cu scena ― şi desigur unul major ― îl reprezenta capsula însăşi.
Timp de mai multe minute, Bowman nu se mişcă din loc. Pe jumătate se aştepta ca viziunea din jur să dispară, însă ea rămase la fel de solidă ca orice alt lucru pe care-i văzuse în viaţa sa.
Dacă era o fantomă a simţurilor, atunci fusese atît de bine concepută încît nu reuşea s-o distingă de realitate. Poate constituia un soi de test; în cazul acesta nu numai soarta lui, ci a întregii omeniri depindea de acţiunile sale din următoarele cîteva minute.
Avea de ales între a rămîne înăuntru şi a aştepta să se întîmple ceva, sau a deschide capsula şi a păşi afară, sfidînd realitatea scenei. Podeaua părea solidă; cel puţin suporta greutatea navetei. Era puţin probabil să cadă prin ea, orice ar fi fost această "ea".
Se mai punea problema aerului; din cîte observase, în încăpere putea la fel de bine să fie vid sau o atmosferă otrăvitoare. În ultima ipoteză nu credea ― nimeni nu şi-ar fi dat atîta osteneală, neglijînd la final un astfel de detaliu ― dar nu îşi propuse să-şi asume riscuri inutile. În orice caz, anii de antrenament îl făcuseră conştient de pericolul contaminării; nu intenţiona să se expună unui mediu necunoscut pînă ce nu se convingea că nu există altă alternativă. Locul arăta ca o cameră de hotel undeva în Statele Unite. Aceasta nu altera însă faptul că în realitate trebuia să fie la sute de ani lumină depărtare de Sistemul Solar.
Îşi puse casca, etanşeizînd-o împreună cu restul costumului şi deschise tambuchiul navetei. Se auzi un şuier provocat de egalizarea presiunilor, apoi Bowman păşi afară.
Din cîte îşi dădea seama, se găsea într-un cîmp gravitaţional normal. Ridică unul din braţe, apoi îl lăsă să cadă liber. Mîna căzu în lungul şoldului în mai puţin de o secundă.
Experimentul făcea ca totul să pară de două ori ireal. Iată-l purtînd un costum spaţial, în picioare ― cînd de fapt ar fi trebuit să plutească ― în exteriorul unui vehicul care funcţiona normal doar în absenţa gravitaţiei. Toate reflexele sale de astronaut erau contrariate; trebuia să-şi analizeze în prealabil cea mai neînsemnată dintre mişcări.
Ca un om în transă porni din capătul nemobilat al încăperii spre apartament. Acesta nu dispăru, aşa cum el crezuse că o va face la apropierea sa, ci rămase perfect real şi aparent solid.
Se opri în faţa mesei. Pe ea se găsea un videofon convenţional Bell System, alături de o carte de telefon. Se aplecă şi ridică neîndemînatic volumul cu mîinile înmănuşate.
Purta, cu literele familiare pe care le mai văzuse de mii de ori, titlul washington, d.c.
Privi mai atent şi pentru prima dată avu dovada obiectivă că, deşi toate lăsau impresia realităţii, nu se afla pe Terra.
Putea să citească doar cuvîntul Washington; restul tipăriturii era nedefinit, ca şi copiat dintr-o fotografie de ziar. Deschise cartea la întîmplare, răsfoind paginile. Foile erau dintr-un material aspru şi alb ce cu siguranţă nu era hîrtie, deşi semăna mult cu ea.
Ridică receptorul şi îl apăsă de plasticul căştii. Dacă ar fi existat un ton, l-ar fi auzit prin materialul căştii. Însă, după cum se aşteptase, domnea tăcerea.
Aşadar totul era o farsă, deşi una extraordinar de elaborată. La fel de limpede era faptul că nu se intenţionase inducerea în eroare a privitorului, cît ― spera el ― calmarea lui. Constituia un gînd reconfortant, dar nu avea să-şi scoată costumul pînă ce nu va termina explorarea.
Mobila părea destul de trainică; încercă scaunele, iar ele îi suportară greutatea. Sertarele biroului însă nu se deschideau; erau doar imitaţii.
La fel stăteau lucrurile cu revistele şi celelalte publicaţii. Asemeni cărţii de telefon, doar titlurile erau lizibile. Formau o selecţie ciudată ― majoritatea cărţi de succes de calitate îndoielnică, lucrări ştiinţifice cu un caracter senzaţional şi cîteva autobiografii celebre. Nimic nu era mai nou de trei ani, ori cu un conţinut intelectual mai elevat. Nu că ar fi contat, întrucît volumele nu puteau fi ridicate de pe rafturile bibliotecii.
Două dintre uşi se deschideau cu uşurinţă. Prima îl conduse într-un dormitor mic dar confortabil, prevăzut cu un pat, un birou, două scaune, întrerupătoare de lumină care funcţionau şi un şifonier. Deschise şifonierul şi se trezi contemplînd patru costume de haine, un halat, o duzină de cămăşi albe şi cîteva seturi de lenjerie, toate aranjate cu o grijă deosebită.
Luă unul din costume şi îl inspectă atent. Din cîte reuşea să-şi dea seama prin mănuşi, materialul semăna mai mult cu blana de animal decît cu lîna. Era şi puţin cam demodat; pe Pămînt nimeni nu mai purta costume la un singur rînd de cel puţin patru ani.
Lîngă dormitor se afla o sală de baie, înzestrată cu furnituri care, fu uşurat să observe, nu erau simple imitaţii, ci funcţionau normal. Urma apoi o chicinetă cu frigider, cuptor electric, dulapuri pentru vase, ceramică şi argintărie, chiuvetă, masă şi scaune. Bowman începu să o exploreze nu numai cu curiozitate, dar şi cu foame crescîndă.
Pentru început deschise frigiderul, de unde răbufni un val de aer rece. Etajele erau pline de pachete şi conserve, toate arătînd familiar de la distanţă. Din apropiere etichetele erau însă indescifrabile. Remarcă absenţa ouălor, a laptelui, a untului, cărnii şi fructelor, sau a altor alimente proaspete; frigiderul le conţinea doar pe cele preparate într-un fel sau altul.
Bowman ridică un pachet cu fulgi de porumb, gîndind în vreme ce executa mişcarea că era bizar să fie păstrat la rece. Ridicîndu-l, înţelese că nu conţinea fulgi de porumb; era mult prea greu.
Rupse unul din capete şi examină conţinutul. Înăuntru se găsea o substanţă albăstruie, uşor umedă, de greutatea şi consistenţa unei budinci. Exceptînd culoarea ciudată, arăta destul de apetisant.
Dar e ridicol, îşi spuse Bowman, Cu siguranţă sînt privit şi probabil cu acest costum pe mine dau impresia unui idiot. Dacă e un test de inteligenţă, probabil c-am picat deja. Fără alte ezitări, se întoarse în dormitor şi începu să desfacă clama căştii. Apoi ridică casca o fracţiune de centimetru, întredeschise garnitura şi inspiră prudent. Atît cît putea să judece, respira un aer normal.
Lăsă casca să cadă pe pat şi începu recunoscător ― şi oarecum cu greutate ― să iasă din costum. Atunci cînd termină se întinse, respiră adînc şi puse grijuliu costumul printre articolele convenţionale de îmbrăcăminte din dulap. Arăta straniu agăţat acolo, însă spiritul de ordine ce-i caracteriza pe astronauţi nu-i permitea să-l lase în altă parte.
După care se întoarse cu iuţeală în bucătărie, pentru a inspecta mai îndeaproape cutia cu "fulgi".
Budinca albăstruie avea un miros aromat, asemănător cu cel al unei prăjituri cu migdale. Bowman o cîntări în palmă, apoi rupse o bucată. Deşi ştia cu siguranţă că nimeni nu încearcă să îl otrăvească, exista întotdeauna posibilitatea de eroare, mai cu seamă într-un domeniu atît de complex precum biochimia.
Ciuguli cîteva firimituri, mestecă şi înghiţi fragmentul; hrana era excelentă, cu toate că gustul ei era atît de eluziv încît devenea indescriptibil. Dacă închidea ochii, îşi putea închipui că e carne, pîine, sau chiar fructe. Dacă nu apăreau efecte secundare, atunci de foame nu trebuia să se teamă.
Înghiţind doar cîteva guri din substanţă se simţi deja satisfăcut şi căută ceva de băut. Înăuntrul frigiderului se găseau o jumătate de duzină de cutii de bere, din nou o marcă binecunoscută, iar el desfăcu capacul uneia din ele.
Capacul metalic pocni în lungul liniilor de tensiune. Dar cutia nu conţinea bere; spre surpriza şi dezamăgirea lui Bowman, în interior nu se afla decît substanţă albăstruie.
Deschise rapid alte cîteva cutii şi pachete. Indiferent de natura etichetelor, conţinutul era acelaşi; dieta avea să fie pare-se cam monotonă, iar de băut nu va avea decît apă. Umplu un pahar de la chiuvetă şi sorbi precaut.
Scuipă pe loc; gustul era groaznic. Apoi, oarecum ruşinat de reacţia instinctivă, se forţă să bea restul.
Prima înghiţitură fusese suficientă ca să identifice lichidul. Gustul era groaznic tocmai pentru că lipsea cu desăvîrşire; robinetul furniza apă pură, distilată. Era evident că anonimele sale gazde nu intenţionau să-şi asume riscuri în privinţa sănătăţii sale.
Cu foamea potolită, se hotărî să facă un duş rapid. Nu exista săpun, o altă inconvenienţă minoră. Beneficie în schimb de un foarte eficient uscător cu aer cald în jetul căruia se lăfăi minute lungi, înainte de a încerca unul din halatele din şifonier. Apoi se întinse pe pat, fixînd tavanul şi străduindu-se să descopere un sens situaţiei în care se găsea.
Nu progresase prea mult în clipa cînd atenţia îi fu atrasă de un alt obiect. Exact deasupra patului se afla un ecran de televiziune, comun camerelor de hotel. Presupusese că, asemeni cărţilor, constituia o imitaţie.
Însă telecomanda de pe noptieră arăta atît de reală încît nu rezistă să se joace cu ea; degetele sale atinseră senzorul ON, iar ecranul se ilumina.
Febril, începu să schimbe la întîmplare codurile canalelor şi aproape imediat recepţionă cea dintîi imagine.
Era cea a unui cunoscut comentator african de ştiri, discutînd strădaniile întreprinse pentru salvarea faunei sălbatice din ţara sa. Bowman ascultă cîteva secunde, atît de captivat de sunetul vocii umane încît nu importa ce anume ascultă. După care comută canalul.
În următoarele cinci minute pe ecran se perindară o orchestră simfonică interpretînd Concertul pentru vioară al lui Walton, o dezbatere asupra stării vieţii teatrale, un western, o demonstraţie a unui nou tratament contra migrenei, un joc colectiv într-o oarecare limbă orientală, o psihodramă, trei jurnale de actualităţi, un meci de fotbal, un curs de geometrie (în ruseşte) şi diferite semnale de acord şi teletext. De fapt, o selecţie perfect normală din multitudinea de programe de televiziune ale Pămîntului şi, pe lîngă sprijinul psihologic oferit, îi confirmară o bănuială ce se înfiripase deja în mintea lui.
Toate emisiunile aveau o vechime de circa doi ani. Acest fapt le data cu aproximaţie de pe vremea descoperirii lui TMA-1; era greu de crezut că la mijloc se strecurase o simplă coincidenţă. Ceva sau cineva monitorizase undele radio; blocul de abanos fusese mult mai ocupat decît consideraseră vreodată oamenii.
Continuă să parcurgă spectrul de frecvenţe şi, deodată, recunoscu o scenă familiară. Era un apartament identic cu cel în care se găsea el acum, unde un actor vestit îşi acuza furios iubita de infidelitate. Bowman privi cu un şoc al recunoaşterii spre sufragerie ― iar cînd camera de filmat urmări cuplul indignat spre dormitor, involuntar întoarse capul să vadă dacă cineva nu intră pe uşă.
Aşadar în acest fel îi fusese pregătită recepţia; gazdele îşi bazaseră ideile despre viaţa terestră pe programele de televiziune. Sentimentul că juca un rol de film era adevărat într-un sens aproape literal.
Pentru moment aflase tot ce îşi dorea; închise aparatul. Se întrebă ce să facă în continuare, încrucişîndu-şi mîinile la ceafă şi privind fix ecranul stins.
Era istovit din punct de vedere fizic şi emoţional, totuşi părea imposibil ca să doarmă în astfel de împrejurări fantastice, mai departe de Pămînt decît fusese orice alt om vreodată. Patul confortabil şi instinctul înţelept al trupului conspirară însă laolaltă împotriva voinţei sale.
Bîjbîi după întrerupător iar camera se scufundă în întuneric. În cîteva secunde trecuse deja dincolo de hotarul viselor.
Astfel, pentru ultima dată, David Bowman adormi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu