30. Secretul

Heywood Floyd arăta de parcă puţin somn i-ar fi prins bine. Faţa îi era brăzdată de îngrijorare. Indiferent de stare însă, vocea îi sună fermă şi liniştitoare; făcea tot posibilul pentru a da încredere în sine celui mai singur om din cealaltă parte a Sistemului Solar.
― Mai întîi de toate, doctore Bowman, începu el, trebuie să vă felicităm pentru modul în care aţi rezolvat o situaţie extrem de dificilă. Aţi făcut exact ce trebuia confruntat fiind cu o situaţie neprevăzută şi fără precedent.
Credem că în prezent cunoaştem cauza defecţiunii computerului vostru Hal Nouă Mii, însă acest aspect îl vom discuta mai tîrziu, deoarece nu mai constituie o problemă critică. Ceea ce ne interesează acum este să vă acordăm întreaga asistenţă posibilă, astfel încît să duceţi misiunea la bun sfîrşit.
Iar acum trebuie să vă comunic adevăratul ei scop pe care am reuşit, cu mari dificultăţi, să-l ţinem secret publicului larg. Aţi fi primit toate instrucţiunile în timpul apropierii de Saturn; ceea ce urmează este un scurt rezumat menit să vă familiarizeze cu datele chestiunii. Benzi cu înregistrări complete vor fi transmise în viitorul imediat. Ce vă voi spune e categorisit ca material de maximă securitate.
Cu doi ani în urmă am descoperit prima dovadă a existenţei vieţii extraterestre inteligente. O lespede sau un monolit din material dur, negru, de trei metri înălţime, a fost descoperit îngropat în craterul Tycho. Iată-l.
La vederea lui TMA-1, cu figurile în costume spaţiale îngrămădindu-se în jur, Bowman se aplecă înainte spre ecran, cu gura căscată de uimire. În entuziasmul acestei revelaţii ― ceea ce, asemeni oricărui om interesat de spaţiul cosmic, aşteptase întreaga viaţă ― aproape că uită de propria sa situaţie disperată.
Simţămîntul de emoţie fu înlocuit rapid de un altul. Era extraordinar, dar ce avea de-a face cu el? Nu exista decît un singur răspuns posibil. Îşi adună gîndurile, în vreme ce Heywood Floyd reapărea pe ecran.
― Lucrul cel mai uimitor legat de acest obiect este antichitatea sa. Datele geologice dovedesc dincolo de orice îndoială că are o vechime de trei milioane de ani. A fost îngropat pe Lună, prin urmare, atunci cînd strămoşii noştri erau oameni-maimuţă primitivi.
După o asemenea durată, era normal să se presupună că-i inert. La scurt timp însă după răsăritul lunar, a emis o extrem de puternică emisie de energie radio. Credem că această energie a constituit doar reziduul, efectul secundar al unei forme necunoscute de radiaţie, întrucît în acelaşi timp, mai multe sonde spaţiale au detectat o neobişnuită interferenţă străbătînd întreg Sistemul Solar. Am reuşit să-i stabilim traiectoria cu mare precizie. A fost direcţionată exact către Saturn.
Judecînd lucrurile după eveniment, am stabilit că monolitul e un mecanism de semnalizare alimentat cu energie solară, sau cel puţin declanşat de Soare. Faptul că şi-a emis pulsul imediat după răsărit, în momentul cînd a fost expus luminii zilei pentru prima dată după trei milioane de ani, nu poate fi considerat o simplă coincidenţă.
Şi totuşi obiectul a fost îngropat în mod deliberat ― nu există nici o îndoială în privinţa asta. S-a executat o excavaţie de zece metri adîncime, blocul a fost depus la fundul ei, iar groapa acoperită cu grijă.
Poate vă întrebaţi cum am descoperit-o. Ei bine, obiectul a fost uşor ― dubios de uşor ― de găsit. Îl înconjura un puternic cîmp magnetic, astfel că practic ne-a sărit în ochi imediat după ce am început să efectuăm cercetări orbitale de joasă înălţime.
De ce o maşină acţionată de Soare la zece metri adîncime? Am examinat zeci de teorii, deşi ne dăm seama că motivele unor creaturi cu un avans de trei milioane de ani faţă de noi ar putea fi complet indescifrabile.
Teoria favorită e şi cea mai simplă şi mai logică. Este de asemenea cea mai îngrijorătoare.
Ascunzi în întuneric un mecanism declanşat de razele solare, numai dacă vrei să afli momentul cînd e scos afară la lumină. Cu alte cuvinte, monolitul constituie probabil un soi de alarmă. Iar noi am declanşat-o.
Dacă civilizaţia care l-a îngropat încă mai dăinuie, nu ştim. Trebuie să presupunem că fiinţele ale căror maşini încă funcţionează după trei milioane de ani au construit o societate la fel de durabilă. Şi mai trebuie să presupunem, pînă vom obţine dovezi contrare, că ne sînt ostile. S-a argumentat adesea că orice cultură avansată trebuie să fie şi paşnică, însă n-avem voie să ne asumăm riscuri. Însăşi istoria lumii noastre ne-a arătat de atîtea ori că rasele primitive nu reuşesc să supravieţuiască contactului cu civilizaţii evoluate. Antropologii vorbesc de "şocul cultural"; s-ar putea să se dovedească necesar să pregătim întreaga lume pentru un asemenea şoc. Dar pînă ce nu ştim ceva despre creaturile care au vizitat Luna ― şi probabil Pămîntul ― acum trei milioane de ani, nu putem începe nici măcar să ne pregătim.
Misiunea dumneavoastră, prin urmare, reprezintă mai mult decît o călătorie de descoperire. Este o misiune de recunoaştere într-un teritoriu necunoscut şi potenţial primejdios. Echipa condusă de doctorul Kaminski fusese special antrenată în acest scop; în prezent va trebui să vă descurcaţi fără ei...
În sfîrşit, ţinta propriu-zisă. Pare incredibil ca forme avansate de viaţă să existe pe Saturn, sau să fi evoluat pe oricare dintre sateliţii săi. Plănuisem să cercetăm întreg sistemul şi încă sperăm ca dumneavoastră să conduceţi un program simplificat. Acum însă s-ar putea să fim nevoiţi să ne concentrăm pe cel de-al optulea satelit, Iapetus. Cînd va veni vremea manevrelor terminale, vom hotărî dacă veţi face contact sau nu cu acest remarcabil obiect.
Iapetus este unic în Sistemul Solar ― cunoaşteţi acest fapt, desigur, dar asemeni majorităţii astronomilor ultimelor trei sute de ani, probabil nu i-aţi acordat mare atenţie. Aşa că permiteţi-mi să vă reamintesc că cel care l-a descoperit pe Iapetus în 1671, Cassini, a observat totodată că e de şase ori mai strălucitor pe o poziţie a orbitei sale, decît în punctul opus.
Faptul reprezintă o realitate extraordinară pentru care nu s-a găsit niciodată o explicaţie satisfăcătoare. Iapetus e atît de mic ― circa o mie două sute de kilometri diametru ― încît şi telescoapele lunare au probleme în a-i repera discul. Totuşi, pe una din feţe pare a se afla o pată sclipitoare, simetrică, a cărei prezenţă ar putea fi legată de TMA-1. Uneori stau şi mă gîndesc că Iapetus a funcţionat ca un far vreme de trei sute de ani, iar noi ne-am dovedit prea proşti pentru a-i citi mesajul...
Aşadar, cunoscînd adevăratul obiectiv sînteţi în măsură să apreciaţi importanţa vitală a misiunii. Cu toţii ne rugăm cerului să ne puteţi încă furniza cîteva elemente pentru un anunţ preliminar; secretul nu mai poate fi păstrat pentru mult timp.
În prezent nu ştim dacă trebuie să sperăm sau să ne temem. Nu ştim dacă printre lunile lui Saturn veţi întîlni binele sau răul, sau numai ruine de o mie de ori mai bătrîne decît Troia.