28. În vid

O clipă mai tîrziu, toate celelalte sunete fură acoperite de urletul unei voci ca de tornadă. Bowman simţi vîntul începînd să-l zgîlţîie; după o secundă îi era deja dificil să se ţină pe picioare.
Atmosfera ieşea din navă în vidul cosmic asemeni unui gheizer. Ceva trebuia să se fi întîmplat mecanismelor de siguranţă ale uşilor-ecluză; se presupunea că e imposibil ca ambele porţi să fie deschise în acelaşi timp. Ei bine, imposibilul se produsese.
Cum, pentru Dumnezeu? Nu era însă cazul să analizeze chestiunea pe parcursul celor zece sau cincisprezece secunde care-i rămîneau pînă cînd presiunea va scade la zero. Brusc îşi reaminti ceea ce unul din proiectanţii navei îi spusese odată, pe cînd analizau funcţionarea sistemelor de protecţie:
― Sîntem în stare să proiectăm un sistem sigur la accidente şi stupiditate, dar nu putem proiecta unul sigur la o intervenţie distructivă deliberată...
Bowman privi înapoi spre Whitehead o singură dată, în vreme ce-şi croia drum afară din cuşetă. Nu era foarte sigur dacă o tresărire de conştiinţă nu animase un moment trăsăturile de ceară; poate că unul din ochi tresărise uşurel. Dar n-avea ce să facă în privinţa lui Whitehead şi a celorlalţi. Trebuia să se salveze pe sine însuşi.
Pe coridorul puternic înclinat al centrifugei vîntul şuiera, antrenînd cu el articole de îmbrăcăminte, bucăţi de hîrtie, mîncare din cambuză, farfurii şi ceşti ― tot ceea ce nu fusese ancorat. Bowman avu timp să arunce o singură privire haosului înconjurător, apoi luminile clipiră şi se stinseră, învăluindu-l în întuneric.
Aproape instantaneu iluminatul de urgenţă intră în funcţiune, scăldînd scena de coşmar cu o radiaţie azurie. Însă şi fără el Bowman şi-ar fi găsit drumul în acest mediu familiar, acum atît de oribil transformat. Lumina constituia totuşi o binecuvîntare, întrucît îi permitea să evite obiectele mai grele măturate de furtună.
De jur împrejur simţea caruselul tremurînd şi scrîşnind sub sarcină. Îi era teamă că lagărele s-ar fi putut gripa, caz în care momentul volantului ar fi rupt nava în bucăţi. Dar dacă nu reuşea să ajungă la cel mai apropiat adăpost în timp util nu conta.
Deja îi era dificil să respire; presiunea scăzuse probabil la numai o zecime de kilogram pe centimetru pătrat . Urletul uraganului se micşorase pe măsură ce el slăbise în intensitate iar aerul rarefiat nu mai purta sunetul cu aceeaşi eficienţă. Plămînii lui Bowman lucrau ca şi cînd s-ar fi găsit pe vîrful Everestului. Ca orice om sănătos antrenat corespunzător, putea supravieţui în vid cel puţin un minut ― dacă avea timp să se pregătească pentru încercare. De timp nu dispusese însă, astfel că nu se bizuia cu adevărat decît pe cele cincisprezece secunde normale de luciditate înainte ca creierul să fie lipsit de oxigen şi anoxia să-l doboare.
Chiar aşa, încă şi-ar fi revenit pe deplin după unu sau două minute petrecute în vid dacă trecea prin procesul necesar de recompresiune; fluidele din corp aveau nevoie de mult timp ca să înceapă să fiarbă, în diferitele lor învelişuri bine protejate. Durata record pentru expunere în vid era de aproape cinci minute. Nu fusese un experiment, ci o operaţiune de salvare şi cu toate că subiectul paralizase parţial datorită emboliei, supravieţuise totuşi.
Aceste fapte nu-i erau de ajutor lui Bowman. La bordul lui Discovery nu se afla nimeni în stare să-l recompreseze. Trebuia să ajungă în adăpost în următoarele cîteva secunde, prin propriile sale eforturi.
Din fericire, deplasarea devenise mai uşoară; aerul rarefiat nu mai era capabil să-l împingă şi să-l tragă, sau să-l lovească cu proiectile zburătoare. Semnul galben cu înscrisul adăpost DE urgenţă apăru de după curba coridorului. Se clătină către el, înşfăcă mînerul şi deschise uşa.
O clipă îngrozitoare avu impresia că aceasta se blocase. După care uşa puţin înţepenită cedă iar el căzu înăuntru, folosindu-şi greutatea ca s-o închidă în urma lui.
Cuşeta era largă cît să cuprindă un singur om şi un costum spaţial. Lîngă plafon se găsea un cilindru mic, verde strălucitor, etichetat cu O2 sub presiune. Prinse cu mîna levierul scurt al valvei şi cu ultimele puteri trase în jos.
Un binecuvîntat torent de oxigen pur şi rece îi inundă plămînii. Un lung moment rămase gîfîind, în vreme ce presiunea din jur creştea încet. Imediat ce fu capabil să respire confortabil închise valva. În cilindru se găsea suficient gaz pentru două astfel de reprize; era posibil să mai aibă nevoie de el.
Odată jetul de oxigen închis, în interior se aşternu liniştea. Bowman rămase înăuntru, ascultînd cu atenţie. Vuietul din exterior încetase de asemenea; vasul era gol, cu întreaga atmosferă golită afară în spaţiu.
Sub picioare, vibraţia sălbatică a centrifugei se liniştise şi ea. Volantul se rotea în prezent liniştit în vid.
Bowman îşi lipi urechea de perete să vadă dacă reuşea să mai prindă alte zgomote transmise prin corpul de metal al vasului. Nu ştia la ce să se aştepte, dar acum ar fi crezut orice. Abia dacă ar fi fost surprins să audă zumzetul uşor produs de motoare, dacă Discovery îşi modifica cumva cursul; de afară însă îi parveni numai tăcerea.
În adăpost putea să rămînă în viaţă circa o oră, chiar şi fără costum. Părea o risipă să piardă oxigenul nefolosit din mica încăpere, dar aşteptarea nu avea nici o raţiune. Hotărîse deja ce trebuia făcut; cu cît întîrzia mai mult, cu atît mai dificil avea să fie.
După ce-şi puse costumul şi-i verifică integritatea, pompă oxigenul rămas afară din cuşetă, egalizînd presiunile. Uşa se deschise uşor, iar el păşi în centrifuga acum tăcută. Doar atracţia neschimbată a gravitaţiei încă dovedea că se roteşte. Din fericire nu se învîrtea mai rapid, dar asta constituise una din grijile sale mai mărunte.
Luminile de urgenţă erau încă aprinse. În plus dispunea de reflectorul propriu al costumului care să-l ghideze. Lumină coridorul din faţă, hibernacolele şi ceea ce îi era groază să găsească acolo.
Mai întîi se uită la Whitehead. O singură privire fu de ajuns. Considerase că un om în stare de hibernare nu prezintă semne de viaţă, dar acum ştia că se înşelase. Deşi imposibil de definit, exista o diferenţă între hibernare şi moarte. Indicatoarele roşii şi curbele nemodulate de pe display îi confirmară ceea ce deja ghicise.
La fel stăteau lucrurile cu Kamiski şi cu Hunter. Nu-i cunoscuse niciodată prea bine şi nici nu-i va cunoaşte vreodată.
Se afla într-o navă fără aer, parţial incapacitată, cu toate comunicaţiile cu Pămîntul întrerupte. Pe o distanţă de şapte sute cincizeci de milioane de kilometri nu se găsea nici o altă fiinţă umană.
Totuşi, dintr-un punct de vedere deloc neglijabil, nu era singur. Înainte de a ajunge în afara oricărui pericol, trebuia să fie încă şi mai singur.


Niciodată înainte nu parcursese coridorul din axa caruselului purtînd un costum presurizat; spaţiul era îngust iar drumul dificil şi extenuant. Pentru a îngreuna lucrurile, pasajul circular era presărat de deşeuri abandonate acolo de tromba ce golise nava de aer.
La un moment dat, reflectorul lui Bowman căzu pe o pată lipicioasă de lichid roşu, unde fluidul se lovise de un panou. Cîteva clipe simţi că-i vine greaţă, pînă ce observă în apropiere fragmentele unui container de plastic şi înţelese că era vorba de un aliment ― probabil gem. Lichidul continuă să clocotească obscen în vid în vreme ce el trecea pe alături.
Ieşi din compartimentul centrifugei, înaintînd încet spre puntea de control. Prinse o scurtă secţiune de scară şi se ridică în lungul ei, mînă după mînă, cu cercul strălucitor de lumină jucîndu-i în faţă.
Rareori călcase Bowman în acest loc, nu avusese ce să caute aici, pînă acum. În cele din urmă ajunse la o uşiţă eliptică pe cate stătea scris: intrarea permisă doar personalului AUTORIZAT, AŢI OBŢINUT CERTIFICATUL H.19? şi ZONĂ SPECIALĂ ― A SE INTRA NUMAI ÎN COSTUME SPECIALE CU SUCŢIUNE.
Deşi uşa nu era încuiată, purta trei sigilii, fiecare cu ştampila unei autorităţi diferite, incluzînd-o pe cea a Agenţiei de Astronautică. Să fi fost însă şi Marele Sigiliu Prezidenţial, Bowman n-ar fi ezitat să-l rupă.
Mai călcase o singură dată aici ― pe vremea cînd instalarea se afla în plin proces. Uitase cu desăvîrşire că în mica încăpere, cu rîndurile şi coloanele ei de unităţi logice frumos aranjate, semănînd mai degrabă cu seiful unei bănci, se găsea una din lentilele de input vizual ale lui Hal.
Ştiu imediat că ochiul reacţionase la prezenţa sa. Se auzi fîşîitul produs de unda purtătoare în vreme ce transmiţătorul local era conectat; apoi o voce familiară ieşi din difuzor.
― Se pare că s-a întîmplat ceva cu sistemul de suport vital, Dave.
Bowman nu-i acordă atenţie. Studia cu grijă micile etichete de pe unităţile logice, verificîndu-şi planul de acţiune.
― Dave, spuse din nou Hal, ai descoperit unde e problema?
Avea să fie o operaţiune deosebit de delicată; nu era vorba de a tăia pur şi simplu alimentarea cu energie, aşa cum ar fi fost răspunsul în cazul unui computer lipsit de conştiinţă pe Pămînt. Mai mult, în cazul lui Hal existau şase sisteme de alimentare independente, cu circuite separate şi un back-up final constînd dintr-o unitate nucleară blindată. Nu era deloc suficient să apeşi pe un buton şi chiar dacă acest lucru ar fi fost posibil, rezultatul final s-ar fi dovedit dezastruos.
Aceasta deoarece Hal constituia sistemul nervos al vasului; fără superviziunea sa, Discovery devenea un cadavru mecanic. Singura cale de a proceda era să taie centrii nervoşi superiori ai creierului strălucit însă bolnav, lăsînd în funcţiune automatele de control. Bowman nu făcea încercarea legat la ochi întrucît chestiunea fusese discutată pe durata antrenamentelor, deşi nimeni nu crezuse atunci că ea va surveni vreodată cu adevărat. Ştia că îşi asumă un risc extraordinar; în cazul unui spasm reflex, totul s-ar fi sfîrşit în cîteva secunde.
― Cred că s-a produs o defecţiune la sistemul de închidere al porţilor-ecluză din hangar, remarcă Hal. Eşti norocos că ai scăpat cu viaţă.
Bowman gîndi amar că nu-şi închipuise niciodată că va face pe chirurgul amator, executînd o lobotomie dincolo de orbita lui Jupiter.
Eliberă bara de siguranţă de pe secţiunea etichetată feed-BACK cognitiv şi scoase din conector primul bloc de memorii. Complexa reţea tridimensională, încăpînd foarte bine în podul palmei unui om şi totuşi conţinînd milioane de elemente, pluti mai departe în seif.
― Hei, Dave, se auzi Hal. Ce faci?
Mă întreb dacă poate simţi durerea? Probabil că nu, îşi spuse Bowman; în cortexul uman, la urma urmei, nu se găsesc organe de simţ. Creierul poate fi operat fără anestezie.
Începu să deconecteze, una cîte una, micile unităţi ale panoului intitulat subliniere ego. Fiecare bloc continua să plutească mai departe imediat ce-i părăsea mîna, pînă ce lovea peretele opus şi îşi schimba direcţia. Curînd în seif se aflau mai multe blocuri derivînd încet încoace şi încolo.
― Ascultă, Dave, zise Hal. Am ani de exerciţiu operaţional înmagazinaţi în memorie. O cantitate imensă de efort a fost depusă pentru a mă face să fiu ceea ce sînt.
O duzină de unităţi fuseseră scoase din conectori, însă datorită multiplei redundanţe a proiectării ― o altă trăsătură copiată după creierul uman ― computerul încă reuşea să-şi menţină integritatea.
Atacă panoul auto-intelect.
― Dave, spuse Hal, nu înţeleg de ce-mi faci asta... Am cel mai mare entuziasm pentru misiune... Îmi distrugi mintea... Nu înţelegi?... Voi deveni ca un copil... Nu va mai rămîne nimic din mine...
E mai greu decît mă aşteptam, socoti Bowman. Distrug singura creatură conştientă din Universul meu. Dar trebuie să o fac dacă vreau să recapăt controlul asupra navei.
― Sînt computerul Hal Nouă Mii, număr de producţie 3. Am devenit operaţional la uzinele HAL din Urbana, Illinois, pe data de 12 ianuarie 1997. Capra sare-n piatră, piatra crapă-n patru. The rain in Spain is mainly in the plain. Dave, eşti încă acolo? Ştiai că rădăcina pătrată a lui 10 este 3, virgulă 162277660168379? Logaritmul lui 10 în baza e este zero virgulă 434294481903252... corecţie, acesta este logaritmul lui e în baza 10... Inversul lui trei este zero virgulă 3333333333333333333333... de două ori doi face ... de două ori doi face... aproximativ patru virgulă 1010101010 1010101010101010... Se pare că am nişte probleme ― primul meu instructor a fost doctorul Chandra. El m-a învăţat să cînt un cîntec; sună aşa "Daisy, Daisy, give me your answer, do. I'm half crazy all for the love of you.
Vocea se opri atît de brusc încît Bowman îngheţă cu mîna pe una din unităţile de memorie. Apoi, cu totul neaşteptat, Hal vorbi din nou.
Ritmul glasului era mult mai lent, iar cuvintele aveau o intonaţie moartă, mecanică; niciodată nu le-ar fi recunoscut originea.
― Bună... dimineaţa... Doctor... Chandra... Eu... sînt... Hal... Sînt... pregătit... pentru... prima... lecţie... a... zilei...
Bowman nu mai rezistă. Smulse ultimul bloc, iar Hal amuţi pentru totdeauna.