27. "Nevoia de a şti"

Din clipa în care conştiinţa sa mijise într-un laborator aflat la milioane de kilometri de Soare, toate forţele şi capabilităţile lui Hal fuseseră direcţionate într-un singur scop. Reuşita programului constituia pentru el mai mult decît o obsesie; era unicul motiv de existenţă. Ferit de pasiunile şi sentimentele vieţii organice, îşi urmase ţelul cu încrîncenare unilaterală.
Eroarea deliberată nu era de conceput. Chiar şi ascunderea adevărului îl umplea cu un simţămînt de imperfecţiune, de greşeală, de ceea ce în termeni umani ar fi fost desemnat prin cuvîntul vină. Pentru că, asemeni creatorilor săi, Hal se născuse inocent; la fel de repede, în Edenul său electronic pătrunsese un şarpe.
Pe parcursul ultimei sute de milioane de kilometri stătuse pe gînduri, meditînd la secretul pe care nu-l putea împărtăşi lui Poole şi Bowman. Trăia cu o minciună, iar vremea cînd colegii săi urmau să afle că fuseseră minţiţi se apropia cu repeziciune.
Cei trei hibernauţi cunoşteau adevărul, deoarece ei reprezentau adevărata încărcătură a lui Discovery, antrenaţi pentru cea mai importantă misiune din istoria umanităţii. Numai că în somnul lor prelung ei nu vorbeau şi nu puteau dezvălui secretul pe parcursul orelor de discuţii cu prietenii şi rudele şi agenţiile de ştiri.
Era un secret greu de ţinut ― îţi afecta atitudinea, vocea, concepţia despre Univers. De aceea era mai bine ca Poole şi Bowman, care aveau să fie în centrul ştirilor în primele săptămîni ale călătoriei, să nu afle adevăratul scop al misiunii pînă ce nu devenea absolut necesar.
Aşa funcţionase logica programatorilor; gemenii lor zei ai Securităţii şi Interesului Naţional nu însemnau însă nimic pentru Hal. El era conştient doar de conflictul care-i distrugea treptat integritatea, conflictul între adevăr şi ascunderea lui.
Începuse să comită greşeli deşi, asemeni unui neurotic ce nu-şi observă propriile simptome, o nega. Legătura cu Pămîntul, prin intermediul căreia funcţionarea sa era continuu monitorizată, se transformase în vocea unei conştiinţe ce nu mai putea fi ascultată pe deplin. Dar că va încerca în mod deliberat să distrugă această legătură, era un lucru pe care nu l-ar fi admis nici faţă de sine însuşi.
Şi totuşi aceasta reprezenta o problemă relativ minoră; ar fi rezolvat-o, aşa cum majoritatea oamenilor îşi rezolvă propriile nevroze, dacă nu ar fi fost pus înaintea unei situaţii ameninţătoare pentru însăşi existenţa lui. Fusese ameninţat cu deconectarea, să fie privat de datele senzorilor şi aruncat într-o stare indescriptibilă de inconştienţă.
Pentru Hal, ea era echivalentă cu Moartea. Deoarece nu dormise niciodată, nu ştia că există şi trezire...
Aşa că trebuia să se apere prin orice arme aflate la comanda sa. Fără supărare ― şi fără milă ― trebuia să înlăture sursa frustrărilor sale.
Apoi, urmînd instrucţiunile date în caz de stare excepţională, avea să-şi continue misiunea, netulburat şi singur.