Timpul petrecut pe navă făcuse posibil să se ghicească momentul cînd Hal urma să facă o comunicare neprevăzută. Rapoartele automate, programul zilnic, răspunsurile la întrebările adresate nu aveau preliminarii; atunci cînd însă iniţia propriile sale teme de discuţie se auzea pentru început o scurtă tuse electronică. Era o idiosincrasie pe care Hal o căpătase în ultimele săptămîni; mai tîrziu, dacă devenea cu adevărat plictisitoare, cei doi bărbaţi aveau să încerce să o corecteze. În prezent se dovedea folositoare, întrucît îi anunţa să fie pregătiţi pentru ceva neaşteptat.
Poole dormea iar Bowman citea pe puntea de control în momentul cînd Hal începu:
― Ah, Dave, am un raport pentru tine.
― Ce anume?
― Avem o altă unitate AE-35 defectă. Predictorul meu indică o defecţiune în douăzeci şi patru de ore.
Bowman lăsă cartea şi privi gînditor spre consola computerului. Ştia, bineînţeles, că Hal nu se afla cu adevărat acolo. Dacă personalitatea computerului avea o localizare spaţială, atunci ea nu putea fi decît încăperea sigilata conţinînd întreg labirintul de procesoare şi memorii interconectate, situată aproape de axa centrală a caruselului. Ceea ce nu împiedica impulsul psihologic să privească spre lentilele consolei principale atunci cînd i se adresau lui Hal, ca şi cum ar fi vorbit unei persoane faţă în faţă. O altă atitudine ar fi însemnat lipsă de curtoazie.
― Nu înţeleg, Hal. Într-un interval de cîteva zile nu se pot defecta două unităţi.
― Într-adevăr pare straniu, Dave. Dar te asigur că defecţiunea este iminentă.
― Lasă-mă să văd ecranul de aliniere.
Ştia că acest lucru nu dovedeşte nimic, dar avea nevoie de timp de gîndire. Aşteptatul raport al Centrului de Control nu sosise încă; poate că venise clipa să poarte o mică discuţie, plină de tact.
Pe ecran era vizibilă priveliştea familiară a Pămîntului, trecut de pătrar în vreme ce se îndrepta spre partea îndepărată a Soarelui, începînd să-şi îndrepte către ei faţa luminată. Planeta se găsea perfect centrată de firele în cruce. Raza subţire încă o lega pe Discovery cu lumea ei de baştină, aşa cum trebuia dealtfel să o facă. Dacă legătura ar fi fost întreruptă, alarma ar fi sunat deja de mult.
― Ai idee ce anume cauzează defecţiunile? întrebă el.
Fu neobişnuit pentru Hal să facă o pauză atît de lungă.
Apoi răspunse:
― Nu, Dave. Aşa cum am raportat mai devreme, nu reuşesc să localizez problema.
― Eşti sigur că nu greşeşti? întrebă precaut Bowman. Ştii că am testat cealaltă unitate în amănunţime şi nu am găsit nimic.
― Da, cunosc. Dar te asigur că există o defecţiune. Dacă nu este în unitate, atunci poate că se află în întregul subsistem.
Bowman începu să bată darabana cu degetele pe consolă. Da, aşa ceva era posibil, deşi ar fi fost foarte dificil de dovedit ― pînă ce defecţiunea nu ar fi survenit efectiv, indicînd sursa necazului.
― Bine, am să raportez Centrului de Control şi vom vedea ce ne sfătuiesc.
Aşteptă, dar nu primi nici o reacţie.
― Hal, reluă Bowman, te frămîntă ceva legat de problema noastră?
Din nou o pauză neobişnuit de lungă, după care Hal răspunse cu vocea sa obişnuită:
― Uite, Dave, ştiu că încerci să fii de ajutor. Însă defecţiunea se găseşte fie în sistemul de antenă, fie în procedurile voastre de test. Procesarea informaţiilor mele este perfect normală. Dacă îmi verifici palmaresul operaţional, vei găsi că e lipsit de orice eroare.
― Îţi cunosc palmaresul, Hal, însă el nu dovedeşte că ai dreptate şi de această dată. Oricine poate greşi.
― Nu vreau să insist, Dave, însă sînt incapabil să comit erori.
Nu exista răspuns potrivit la afirmaţia lui Hal, aşa că Bowman cedă.
― În regulă, Hal, spuse oarecum grăbit. Îţi înţeleg punctul de vedere. Să ne oprim aici.
Ar fi vrut să adauge "şi să uităm toată povestea". Însă acesta era, fireşte, singurul lucru pe care Hal nu-l putea face niciodată.
La fel de neobişnuit era pentru Centrul de Control să folosească o lărgime mare de bandă pentru a transmite şi imagine, atunci cînd un circuit audio cu confirmare teletext ar fi fost arhisuficient. Iar chipul care apăru pe ecran nu era cel al controlorului obişnuit, ci al Programator Principal, doctorul Simonson. Poole şi Bowman înţeleseră fără întîrziere că apariţia sa nu putea semnifica decît necazuri.
― Alo, X-ray-Delta-Unu, aici Centrul de Control al Misiunii. Am terminat analiza problemei voastre cu unitatea AE-35 şi ambii noştri Hal nouă mii sînt de acord. Raportul transmis de voi la doi-unu-patru-şase cu privire la o a doua cădere confirmă diagnosticul.
Aşa cum am bănuit, defecţiunea nu rezidă în unitatea AE-35 şi nu este necesar să fie înlocuită încă o dată. Defecţiunea se găseşte în circuitele de predicţie şi credem că ea indică un conflict de programare ce poate fi rezolvat doar dacă deconectaţi computerul, trecînd comanda Centrului nostru. Veţi urma aşadar următorii paşi, începînd cu 2200 Ora Navei ―
Vocea lui Simonson se stinse. În acelaşi moment alarma începu să sune, oferind un fundal şuierător pentru strigătul lui Hal de "Condiţie roşie! Condiţie roşie!"
― Ce s-a întîmplat? întrebă Bowman, deşi ghicise deja răspunsul.
― Unitatea AE-35 a cedat, aşa cum am prezis.
― Să vedem displayul de aliniere.
Pentru prima oară de la începutul călătoriei, imaginea se modificase. Pămîntul începuse să alunece din centrul imaginii; antena radio nu mai era centrată pe ţinta sa.
Poole lovi cu pumnul butonul de oprire al alarmei, iar urletul încetă. În tăcerea bruscă coborîtă imediat pe puntea de control, cei doi bărbaţi se priviră unul pe celălalt cu îngrijorare şi jenă amestecate.
― Ei, fir-aş al naibii! exclamă Bowman într-un sfîrşit.
― Deci Hal a avut dreptate.
― Aşa se pare. Ar fi cazul să ne cerem scuze.
― Nu este nevoie de aşa ceva, interveni Hal. Fireşte, nu sînt bucuros că unitatea a cedat, însă sper ca acest fapt să vă întărească încrederea în capacitatea mea.
― Îmi pare rău de neînţelegere, Hal, replică Bowman, puţin împotriva voinţei sale.
― Încrederea voastră este pe deplin restabilita?
― Desigur că da, Hal.
― Ei bine, e o uşurare. Ştiţi că am tot entuziasmul pentru această misiune.
― Sînt convins. Acum trece-mă te rog pe controlul manual de antenă.
― Poftim.
Bowman nu se aştepta să reuşească, însă merita să încerce. Pe ecranul de aliniere Pămîntul dispăruse cu totul. Cîteva secunde mai tîrziu, în vreme ce mînuia comenzile, reapăru; cu mare dificultate izbuti să-l apropie de crucea centrală. O clipă, raza de transmisie făcu contact iar vocea voalată a doctorului Simonson se auzi spunînd "...vă rugăm notificaţi-ne imediat dacă circuitul K kilogram R radu...". Apoi, încă o dată, în locul lui se auzi doar murmurul ininteligibil al Universului.
― Nu reuşesc s-o menţin, zise Bowman după alte cîteva încercări. Se zbate ca un armăsar; se pare că pe circuitul de control se produc interferenţe.
― Şi ce facem acum?
Întrebarea lui Poole nu făcea parte din categoria celor la care să răspunzi este uşor. Legătura cu Pămîntul era tăiată, dar faptul în sine nu afecta siguranţa vasului. Comunicaţia cu Terra se putea restabili în mai multe moduri. În cazul cel mai rău întregul sistem de orientare al antenei ar fi putut fi blocat, folosindu-se însăşi nava pentru orientare: operaţiune dificilă şi o mare bătaie de cap din momentul declanşării manevrelor terminale, dar posibilă dacă orice altceva eşua.
Sperau totuşi ca astfel de măsuri extreme să nu se dovedească necesare. Mai dispuneau de o unitate AE-35 de rezervă şi poate de o a doua, din moment ce prima fusese înlocuită înainte de defecţiunea propriu-zisă. Însă nu îndrăzneau să monteze nici una din ele înainte de a determina natura problemei ce afecta sistemul. Altminteri ea ar fi putut să se ardă imediat.
Era o situaţie familiară oricărui cămin de pe Pămînt. Nu înlocuieşti o siguranţă arsă înainte de a repara scurtcircuitul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu