16. Hal

Dar în prezent Texasul nu era vizibil şi chiar Statele Unite erau dificil de observat. Deşi jetul reactiv al motoarelor, fusese oprit de mult, Discovery încă naviga cu trupul în formă de săgeată îndreptat în direcţie opusă Terrei, cu întregul echipament de studiu optic aţintit spre planetele exterioare unde se afla destinaţia ei.
Un telescop era însă mereu îndreptat către Pămînt. Fusese montat ca o cătare de armă pe marginea antenei de comunicaţii, asigurînd menţinerea continuă a parabolei pe direcţia prescrisă. Atît timp cît Pămîntul rămînea centrat în crucea telescopului, vitala legătură de comunicaţii se păstra intactă, iar mesajele circulau într-un sens sau altul de-a lungul unui invizibil fascicul ce se lungea zilnic cu un milion de kilometri.
Cel puţin o dată în fiecare cart Bowman privea spre casă prin telescopul de aliniere. Deoarece Pămîntul se situa acum mult înapoi spre Soare, prezenta lui Discovery emisfera sa întunecată, iar pe ecranul central de observaţie planeta apărea asemeni unei semilune argintii, strălucitoare, ca o altă Venus.
Era greu să identifici trăsături geologice pe acel arc alb în continuă micşorare, căci norii şi reflexiile luminii le ascundeau, însă chiar şi porţiunea întunecată fascina, punctată fiind de luminile oraşelor. Uneori acestea ardeau cu o flacără constantă, alteori clipeau, cînd deplasările atmosferice treceau pe deasupra lor.
Existau de asemenea şi perioade în care Luna, de pe orbita ei, dezvăluia ca un lampion mările şi continentele Pămîntului. Atunci, cu o tresărire de recunoaştere, Bowman putea distinge coaste familiare sclipind în spectrala lumină selenară. Iar alteori, cînd Pacificul era calm, reuşea să observe chipul Lunii reflectat în apele sale, aducîndu-şi aminte de nopţi petrecute sub palmieri din lagune tropicale.
Şi totuşi nu nutrea regrete pentru acele frumuseţi pierdute. Le trăise pe toate în cei treizeci şi cinci de ani ai vieţii şi era hotărît să le guste iarăşi, cînd se va întoarce bogat şi celebru. Adevărat, între timp distanţa le făcea să pară şi mai preţioase încă.
Al şaselea membru al echipajului nu avea astfel de probleme, întrucît nu era uman. Avansatul computer HAL 9000 constituia creierul şi sistemul nervos al vasului.
Hal ― (de la Heuristicaliy programmed ALgorithmic computer, atît şi nimic mai puţin) reprezenta capodopera celei de a treia generaţii de computere. Aceste generaţii păreau să fie despărţite de intervale de circa douăzeci de ani, iar gîndul că apariţia alteia era deja iminenta îngrijora o bună parte a populaţiei.
Prima animase anii' 40, cînd demult depăşitul tub electronic făcuse posibilă existenţa unor moroni neîndemînatici şi rapizi precum ENIAC şi succesorii săi. Apoi, prin 1960 a apărut microelectronica. Odată cu ea a devenit limpede că inteligenţe artificiale cel puţin la fel de puternice ca omul nu trebuiau să fie mai voluminoase decît o masă de birou ― dacă ştiai cum anume să le construieşti.
Probabil nimeni nu avea să ştie vreodată; nu conta. În anii '80, Minsky şi Good demonstraseră că reţelele neuronice se puteau genera automat, reproducîndu-se potrivit oricărui program arbitrar de învăţare. Creierele artificiale puteau fi crescute într-un proces izbitor de apropiat de cel al dezvoltării unuia uman. În orice caz, detaliile precise n-aveau cum să fie cunoscute, şi chiar dacă ar fi fost, ar fi depăşit de mii de ori puterea de înţelegere a minţii omeneşti.
Indiferent de modul de funcţionare, rezultatul final îl reprezenta o inteligenţă artificială care reproducea ― unii filozofi preferau termenul de a mima ― cea mai mare parte a activităţilor creierului uman, dar mult mai rapid şi mai precis. Costa extrem de mult; se construiseră doar cîteva unităţi din seria Hal 9000. Fusese însă suficient ca vechea glumă, "întotdeauna e mai uşor să faci creiere organice fără a fi calificat", să înceapă să sune puţin a gol.
Hal fusese pregătit pentru această misiune la fel de minuţios ca şi colegii săi umani, dar de multe ori mai rapid; pe lîngă viteza sa de achiziţie a datelor, el nu dormea niciodată. Principala lui sarcină era aceea de a supraveghea sistemele de suport vital, verificînd încontinuu presiunea oxigenului, temperatura, etanşeitatea carcasei, nivelul de radiaţii şi toţi ceilalţi factori de care depindea viaţa fragilei încărcături umane. Era capabil să întreprindă complicate manevre de navigaţie şi să execute cuvenitele corecţii la momentul potrivit. Şi mai controla hibernacolele, executînd modificările necesare, injectînd infime cantităţi de lichid intravenos ce menţineau în viaţă organismul.
Prima generaţie de computere primeau inputul prin intermediul tastaturilor, răspunzînd cu imprimante de viteză sau ecrane vizuale. Hal putea să răspundă în acelaşi mod, dar majoritatea comunicaţiilor cu colegii săi de bord o efectua prin cuvînt vorbit. Poole şi Bowman i se adresau lui Hal ca unei fiinţe omeneşti, iar el replica într-o engleză perfectă, asimilată în timpul săptămînilor scurtei sale copilării electronice.
Dacă Hal era sau nu capabil de gîndire constituia o întrebare al cărei răspuns fusese dat de matematicianul englez Alan Turing în 1940. Turing arătase că, în caz că cineva ar fi reuşit să poarte o conversaţie prelungită cu o maşină ― prin mijlocirea tastaturii sau a microfonului, nu importa ― fără să distingă replicile computerului de cele pe care le-ar fi dat o persoană, atunci însemna că maşina gîndeşte, după orice definiţie a termenului. Iar Hal trecea cu uşurinţă testul Turing.
Exista chiar posibilitatea ca la un moment dat Hal să preia comanda navei. În caz de necesitate, dacă nimeni nu răspundea semnalelor sale, urma să încerce să trezească membrii adormiţi ai echipajului prin stimuli electrici şi chimici. Dacă nici ei nu ar fi reacţionat, ar fi semnalizat Pămîntului aşteptînd noi instrucţiuni.
Iar dacă Pămîntul ar fi rămas la rîndul lui tăcut, el ar fi fost nevoit să ia acele măsuri pe care le-ar fi considerat adecvate siguranţei şi continuării misiunii ― al cărui scop real numai el îl cunoştea, scop pe care colegii săi umani nu puteau nici să-l ghicească.
Poole şi Bowman se referiseră adesea la propriile lor persoane ca la îngrijitori sau oameni de serviciu pe o navă perfect capabilă să-şi poarte singură de grijă. Ar fi fost uimiţi şi probabil puţin indignaţi să descopere cît adevăr conţinea gluma lor.