11. Anomalie

Consfătuirea avu loc într-o cameră spaţioasă, dreptunghiulară, unde o sută de persoane ar fi încăput fără probleme. Echipată cu cele mai moderne ecrane de afişaj optico-elec-tronic, ar fi arătat identic cu o sală de conferinţe terestră dacă nu ar fi existat numeroasele picturi, afişe, note, ce o desemnau şi ca centru al vieţii culturale locale. Floyd fu în mod particular izbit de o colecţie de indicatoare, adunate cu vizibilă afecţiune, de genul VĂ RUGĂM NU călcaţi iarBa...
ATENŢIE, TRECERE ANIMALE... FUMATUL INTERZIS... PARCAREA INTERZISĂ... SPRE PLAJĂ... DRUM ÎNGUST şi INTERZIS A SE da DE mîncare animalelor. Dacă erau autentice, aşa cum păreau dealtminteri să fie, transportul lor de pe Pămînt costase o mică avere. Exista în ele ceva mişcător, un soi de sfidare; într-o lume ostilă, oamenii găseau putere să glumească pe seama unor lucruri lăsate în urmă cu strîngere de inimă, lucruri cărora copiii aduşi pe lume aici nu aveau să le ducă niciodată dorul.
O mulţime de 40-50 de persoane îl aştepta pe Floyd. Toţi se ridicară la intrarea lui, în urma Administratorului. În timp ce zîmbea cîtorva chipuri cunoscute, Floyd îi strecură şoptit lui Halvorsen:
― Aş vrea să spun cîteva cuvinte înainte să începem.
Floyd se aşeză în primul rînd, iar Administratorul urcă pe podium, privind roată audienţa.
― Doamnelor şi domnilor, începu el. Nu mai este cazul să menţionez că trăim un moment crucial. Ne face o deosebită plăcere să-l avem alături de noi pe domnul doctor Heywood Floyd. Îi cunoaştem cu toţii reputaţia şi mulţi dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi personal. Dumnealui tocmai a sosit de pe Pămînt cu un zbor special, iar înainte de începerea şedinţei, doreşte să spună Cîteva cuvinte. Vă rog, doctore Floyd.
Floyd se îndreptă spre tribună în aplauzele politicoase ale auditoriului, zîmbi celor prezenţi şi zise:
― Vă mulţumesc. Vreau doar să vă comunic următoarele. Preşedintele m-a însărcinat să vă transmit aprecierea pe care o nutreşte pentru munca dumneavoastră, ale cărei re zultate deosebite sperăm că vor putea fi aduse în curînd la cunoştinţa întregii lumi. În acelaşi timp, sînt conştient că unii dintre dumneavoastră ― poate chiar majoritatea ― sînteţi ne răbdători ca măsurile de securitate să fie ridicate; nu aţi fi oameni de ştiinţă dacă aţi gîndi altfel.
Aruncă o căutătură fugară doctorului Michaels, a cărui crispare dezvelise pe obrazul drept o cicatrice roşiatică ― probabil urma unui accident spaţial. Era convins că geologul protestase viguros împotriva a ceea ce el numea "jocuri de-a hoţii şi vardiştii".
― Însă trebuie să vă reamintesc, reluă Floyd, că ne aflăm în faţa unei situaţii extraordinare. Se cere să fim absolut siguri de dovezile noastre; dacă greşim, s-ar putea să nu ni se mai acorde o a doua şansă. Aşa că, vă rog, aveţi încă puţină răbdare. Este şi rugămintea Preşedintelui. Cu asta am încheiat, sînt gata să ascult raportul dumneavoastră.
Se întoarse la locul lui. Administratorul îi mulţumi, apoi îi făcu semn Şefului de Laborator. Drept răspuns, doctorul Michaels urcă pe podium iar luminile se stinseră.
Pe ecran fu proiectată o imagine a Lunii. Exact în centrul discului se afla inelul alb strălucitor al unui crater, din care porneau de jur împrejur o multitudine de raze. Arăta ca şi cum cineva ar fi azvîrlit un sac cu făină pe faţa Lunii, spărgîndu-l şi împrăştiindu-i conţinutul.
― Tycho, rosti Michaels, indicînd craterul central. În această fotografie verticală Tycho apare şi mai remarcabil decît observat de pe Pămînt, de unde este văzut în apropierea marginii discului selenar. Însă fotografiat din acest unghi ― vertical, la o altitudine de o mie de kilometri – se observă cum domină întreaga emisferă.
Îi lăsă răgaz lui Floyd să asimileze neobişnuita imagine a unui obiect totuşi familiar, după care reluă:
― În decursul ultimului an am iniţiat un program de ercetare a cîmpului magnetic din regiune, folosind un sate lit de joasă altitudine. Diagrama a fost completată acum o lună şi iată rezultatul: harta de la care a pornit necazul.
Pe ecran apăru o altă imagine; semăna cu o hartă geografică, dar marca intensităţi ale cîmpului magnetic şi nu uzualele cote deasupra nivelului mării. În cea mai mare parte liniile erau paralele şi uniform distribuite; dar într-unul din colţuri, liniile interferau într-o serie de cercuri concentrice, cu aspectul tăieturii unui trunchi de arbore.
Chiar şi unui ochi neantrenat i-ar fi fost evident că acolo se petrecuse ceva deosebit. Litere mari înscrise pe marginea inferioară a hărţii precizau: tycho magnetic anomaly ― one (TMA-1). Pe colţul din dreapta era ştampilat cuvîntul SECRET.
― La început am crezut că e vorba de un zăcămînt de magnetită, însă informaţiile ulterioare au infirmat ipoteza. Mai mult, un meteorit din fier-nichel, oricît de masiv ar fi fost, n-ar produce un cîmp atît de intens. Aşa că am hotărît să aruncăm o privire de aproape.
Prima echipă nu a descoperit nimic ― obişnuitul sol selenar, îngropat sub o pătură foarte subţire de praf. Apoi s-a introdus o freză drept în centru, pentru a se preleva o mostră de laborator. Şase metri mai jos, foreza s-a oprit. Echipa a început să sape ― şi vă asigur că nu-i tocmai o muncă uşoară de făcut în costum presurizat.
Ceea ce au găsit i-a adus înapoi la Bază în mare grabă.
Am trimis un detaşament mai numeros, cu echipamentul corespunzător. S-au făcut excavaţii timp de două săptămîni. Rezultatul îl cunoaşteţi cu toţii.
Lumea din sală se foi tulburată în aşteptarea noii fotografii. Cu toate că ea nu era străină nimănui, nu exista persoană care să nu se aplece înainte, fixînd-o cu încordare, În speranţa descifrării unor noi detalii. Pe Lună şi pe Pămînt la un loc, mai puţin de o sută de oameni avuseseră dreptul să arunce ochii pe clişeu.
Înfăţişa un bărbat într-un costum spaţial strălucitor, roşu cu galben, stînd în interiorul excavaţiei şi sprijinind cu o mînă o miră gradată în zecimi de metru. Era noapte, iar instantaneul putea proveni de oriunde de pe Lună sau Marte. Dar pînă în prezent, nici o planetă nu găzduise o astfel de scenă.
Obiectul în faţa căruia încremenise astronautul era o lespede verticală dintr-un material negru, de vreo trei metri înălţime şi lată de unu şi jumătate. Pe Floyd gîndul îl duse, oarecum justificat, la un mormînt uriaş. Cu margini perfecte şi simetrice, era atît de neagră încît părea să absoarbă orice rază de lumină; nu se observau detalii de suprafaţă, făcînd imposibil de apreciat dacă materialul constituent era stînca, metalul sau plasticul, ori altceva cu totul necunoscut omului.
― TMA-1, declară doctorul Michaels, căzut în reverie. Arată ca nouă, nu-i aşa? Nu-i blamez pe cei care văzînd-o i-au dat numai cîţiva ani, încercînd s-o asocieze cu cea de a treia Expediţie Chineză, înapoi în '98. Eu unul însă nu am crezut niciodată asta, iar astăzi, prin metode geologice, sîntem în stare să o datăm cu exactitate.
Colegii mei şi cu mine, domnule Floyd, afirmăm cu toată certitudinea. TMA-1 nu are nimic de-a face cu chinezii. În fapt, nu are nimic de-a face cu întreaga specie umană ― deoarece atunci cînd a fost îngropat nu existau încă oameni.
Vedeţi dumneavoastră, are aproximativ trei milioane de ani. Ceea ce aveţi înainte devine aşadar prima mărturie despre existenţei unei inteligenţe extraterestre.